Lasati-ne in legea noastra - Ion si Doina Aldea Teodorovici

Pentru ea, pentru limba noastra - Ion si Doina Aldea Teodorovici

In memoriam Ion si Doina Aldea Teodorovici

In aceasta noapte se implinesc 17 de la moartea cantaretilor Ion si Doina Aldea Teodorovici.
Cei doi au militat pentru unirea Basarabiei cu Romania. Imediat după revoluţie au început activ propaganda pentru unire şi pentru introducerea limbii române în Basarabia. Soţii Doina şi Ion Aldea Teodorovici sunt aceia care după revoluţia din decembrie 1989 au cântat primii despre limba romana, Eminescu (pe care l-au reintrodus astfel în cultura basarabeană).
In 1991, au cântat la Marea Adunare Naţională, apoi au plecat, imediat, la Festivalul de la Mamaia, unde Doina avea să spună: "Vin aici direct din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, să vă aduc salutul libertăţii noastre". În mai 1992, împreună cu poeţii Grigore Vieru si Adrian Paunescu, au cântat în faţa luptătorilor din războiul de pe Nistru, pentru a le ridica moralul.
În noaptea de 29/30 octombrie 1992 au fost asasinaţi. Maşina în care se deplasau spre Chişinău a intrat într-un copac în apropierea localităţii Coşereni, la 49 de kilometri de capitala României. În maşină se aflau patru persoane, şoferul şi însoţitorul au scăpat fără nici o zgârietură în timp ce Doina şi Ion aflaţi pe bancheta din spate au fost striviţi între greutatea maşinii şi copacii de pe marginea drumului. Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie naţională. Cu toate acestea autorităţile nu au făcut dreptate morţilor, catalogând totul drept un nefericit accident în ciuda faptului că cele mai multe indicii duceau către crimă.
Vesnica fie pomenirea acestor adevarati eroi martiri ai neamului romanesc!



Doina si Ion Aldea Teodorovici - Eminescu

La zidirea soarelui se ştie,
Cerul a muncit o veşnicie,
Noi, muncim întocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu,
Domnul cel de pasăre măiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră
Eminescu.

Refren:
Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice.
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.

Mi-l furară, Doamne, adineauri
Pe înaltul domn cu tot cu lauri,
Mă uscam de dor, în piept cu plânsul
Nu ştiam că dor mi-era de dânsul,
Nu ştiam că doina mi-o furară
Cu străvechea şi frumoasa ţară -
Eminescu.

Refren:
Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice.
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.

Acum am şi eu pe lume parte:
Pot îmbrăţişa măiastra-ţi carte,
Ştiu că frate-mi eşti şi mi-eşti părinte,
Acum nimeni nu mă poate minte.
Bine ai venit în casa noastră,
Neamule, tu floarea mea albastră
Eminescu.

Refren:
Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice.
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.

Dezbatere 'Contraceptie si Avort' 4.06.2009

Dezbatere 'Contraceptie si avort', ASCOR Iasi, 04.06.2009 partea 1 from laurentiu on Vimeo.

Dezbatere 'Contraceptie si avort', ASCOR Iasi, 04.06.2009 partea 2 from laurentiu on Vimeo.

sursa: http://www.dreptul-la-viata.ro/

Sf. Teofan Zavoratul, Despre binefacerea lui Dumnezeu facuta indracitului gadarean

Indrăcitul gadarean, după tămăduirea sa, se lipeşte de Domnul şi doreşte să rămână cu El pentru totdeauna; după aceea însă, auzind voia Lui, merge şi propovăduieşte în întreaga cetate facerea de bine pe care a primit-o.

Binefăcătorul atrage la Sine, voia Lui devine lege pentru cel miluit, iar limba acestuia nu se poate stăpâni să nu vestească ceea ce a primit de la El.

Dacă am avea în minte toate bunătăţile pe care le-am primit şi le primim de la Domnul, n-ar mai fi printre noi nerecunoscători, n-ar mai fi călcători ai sfintei Lui voi, n-ar mai fi oameni care să nu-L iubească mai mult decât pe orişice.

Prin botez, ne izbăvim de păcatul strămoşesc şi de pierzania pe care el o aduce; prin pocăinţă, ne curăţăm mereu de păcatele care se lipesc neîncetat de noi. Dumnezeiasca Pronie ne apără de rele - pe care de multe ori nu le vedem - şi ne îndreaptă paşii pe calea cea mai puţin lipsită de primejdii pentru noi şi mai prielnică ţelurilor noastre; şi, până la urmă, tot ce avem este de la Domnul.

De aceea, se cuvine să ne dăruim Domnului din tot sufletul, să plinim întru toate voia Lui şi să proslăvim numele Lui cel preasfânt, mai ales cu viaţa şi cu faptele, ca să nu fim mai prejos decât îndrăcitul gadarean, care dintr-o dată s-a arătat atât de înţelept, încât a devenit pildă vrednică de urmat pentru toţi.

Din „Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an”,
Sfantul Teofan Zavoratul
sursa: www.voscreasna.com

Talcuire la Evanghelia vindecarii demonizatului - Sf. Chiril al Alexandriei

Mîntuitorul împreună cu sfinţii ucenici au mers în ţinutul gadarenilor şi aici le-a ieşit înainte un om care se făcuse sălaş al multor duhuri necurate fiind ieşit din minţi şi din dreapta cugetare şi care nu era deloc lipsit de asemănare cu cei morţi şi aşezat în pămînt.

Ba chiar, era poate într-o stare mai rea decît ei. Căci el umbla gol printre mormintele celor repausaţi şi era o dovadă şi o probă a lipsei de omenie şi a cruzimii demonilor.

Căci Dumnezeul tuturor cu bună chibzuinţă a lăsat ca unii oameni să fie supuşi şi stăpîniţi de demoni, nu pentru ca ei să pătimească, ci pentru ca noi să învăţăm prin ei, în ce fel sînt duhurile rele şi cum se poartă cu noi şi astfel să ne dăm în lături de la dorinţa de a ne supune lor.

Căci un singur om pătimeşte şi suferă de stăpînirea demonilor dar mulţi se zidesc şi se întăresc.

Iar gadarenul (în textul sf. Chirii este = o gerghesinos) sau cetatea demonilor care se ascundeau în el, a căzut înaintea lui Hristos şi a strigat următoarele: „Cei ai cu mine Iisuse Fiul lui Dumnezeu?”

Dar te rog, priveşte la aceste vorbe, că sînt arătătoare a unei temeri amestecate cu multă cutezare şi prostie. Căci este o probă a prostiei celei diavoleşti această îndrăzneală de a spune: „Ce ai cu mine, Fiul lui Dumnezeu?” Şi este o dovadă de înfricoşare, faptul că roagă să nu-1 chinuiască.

Dar dacă ştii că El este Fiul lui Dumnezeu Celui Prea înalt, atunci mărturiseşti că El este Dumnezeu al cerului şi al pămîntului şi a celor din ele. Atunci cum de răpeşti tu cele ce nu sînt ale tale, şi care sînt ale Lui? Şi apoi zici: „Ce ai cu mine?”

Care dintre împăraţii de pe pămînt va răbda şi va suferi oare să lase pînă la sfîrşit şi întrutorul pe oamenii supuşi sceptrului lor, sub stăpînirea barbarilor? Tu scoţi vomitînd cuvintele ce ţi se potrivesc ţie. Şi acestea sînt: „Mă rog ţie nu mă munci?”

Şi te rog cititorule, priveşte iarăşi slava cea neasemuită a Aceluia care este mai presus de toate, adică uită-te la puterea nebiruită a lui Hristos. El îl constrînge pe satana, voind ca satana să nu păţească decît aceasta. Fiindcă pentru el sînt foc şi flăcări cuvintele lui Hristos!

E adevărat ceea ce spune fericitul cîntăreţ de psalmi: „Munţii se topesc ca ceara înaintea Domnului” (Ps. 96, 5). Desigur aici psalmistul compară şi asemuieşte munţii cei înalţi şi mîndri cu puterile cele rele. Dar ele sînt date la o parte ca de un foc, de către puterea Mîntuitorului nostru şi de tăria Sa, şi se topesc ca ceara.

Hristos a întrebat şi a poruncit să-i spună care era numele Său. Dar oare El a întrebat aceasta fiindcă nu ştia, şi oare căuta El să afle acest lucru ca un om dintre noi? Nu e oare lucru prostesc să arătăm aceasta sau să cugetăm în felul acesta?

Căci ştia toate ca Dumnezeu şi El cercetează inima şi rărunchii.

Hristos a întrebat pe demoni, cu bună chibzuinţă, pentru ca să învăţăm că o mare mulţime de demoni a apucat şi a înhăţat un singur suflet omenesc.

Căci Domnul cunoştea mulţimea demonilor care locuia în acel om, dar cei ce, stăteau înjur ca privitori, vedeau un singur om, şi auzeau glasul unei singure voci.

De aceea Hristos spune: „Spune, care este numele tău”. Aceasta făcea El, pentru ca să nu spună că sînt multe acele duhuri şi să nu fie crezut, ci pentru ca înşişi demonii să recunoască şi să mărturisească că sînt mulţi.

8.31 „Şi Il rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adinc. “ Intrucît alte duhuri necurate fuseseră trimise mai înainte în adînc, cele care rămăseseră se temeau de aceastea.

8.32 „ Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei. “
Turma duhurilor celor necurate a cerut turma de porci care era la fel şi deopotrivă cu ei. Iar Hristos le-a îngăduit - cu bună chibzuinţă, cu toate că ştia prea bine cele ce aveau să se petreacă cu ei.

Căci Hristos le-a dat îngăduinţa aceasta, pentru ca acest lucru să fie pentru noi, împreună cu celelalte, prilej de folosinţă şi nădejde sigură. Căci demonii au cerut puterea porcilor desigur fiindcă nu o aveau. Dar cei care nu au această putere a unor vieţuitoare atît de mici şi de ieftine (nevrednice), cum ar putea să vatăme pe vreunul din oamenii care au primit pecetea de la Hristos, şi care sînt legaţi de nădejdea în El?

Şi putem învăţa, în afară de acestea, şi următoarele din cele ce s-au întîmplat turmei aceleia de porci: că demonii cei mîrşavi sînt răi şi uneltesc răutăţi împotriva celor ce au ajuns să fie supuşi.

Căci acest lucru îl arată şi încă limpede, faptul că s-au aruncat în apă porcii şi s-au înecat în valuri, însă, pentru această pricină, Hristos le-a îngăduit lor cele ce cereau, pentru ca să învăţăm din cele petrecute, ce fel sînt demonii, cît de cruzi sînt şi de fioroşi.

Din „Comentar la Sfanta Evanghelie de la Luca”,
Sfantul Chiril al Alexandriei
Editura Pelerinul Roman
Oradea 1998;
sursa: www.voscreasna.com

Sfintii marturisitori ai Ardealului

În aceasta luna, în ziua a douazeci si una, pomenirea Cuviosului marturisitor Visarion.

Cuviosul parintele nostru Visarion, s-a nascut în Bosnia, din parinti crestini ortodocsi, Maxim si Maria, în anul mântuirii 1714, si a primit din Sfântul Botez numele de Nicolae. Tânar, calatorind pe la multe locasuri de închinare, a poposit adesea la Locurile Sfinte. Acolo, la mânastirea Sfântul Sava, de lânga Ierusalim, a îmbracat schima monahiceasca, pe când avea 18 ani, primind numele de Visarion. Dupa un timp, a venit în Slovenia si s-a asezat la mânastirea Pacra, unde pentru râvna sa catre cele sfinte, s-a învrednicit de darul preotiei.

La trei ani dupa hirotonirea sa întru preot, cuviosul Visarion a mers din nou la Locurile Sfinte, ca sa-si întareasca si mai mult sufletul în dreapta credinta a Bisericii Rasaritului. La putina vreme dupa întoarcerea sa din aceasta calatorie, a venit în Tara Ardealului, unde papistasii cautau prin silnicie sa smulga credinta dreptmaritoare din sufletele românilor ortodocsi.

Nu glasul omenesc l-a chemat în Ardeal, ci însusi Ziditorul tuturor, ca sa mântuiasca din pierzare pe românii drept-credinciosi. Pe unde trecea, el aprindea în sufletele credinciosilor râvna pentru credinta cea adevarata. Traia o viata de aspra înfrânare, hranindu-se numai cu mâncare slaba de legume. Pentru chipul mult îmbunatatit al vietii sale, drept-credinciosii români nu numai ca-l ascultau si urmau povetele lui, dar cuprinsi de o mare însufletire duhovniceasca, îi sarutau mâinile si picioarele cele sfinte.

În drum spre Sibiu a fost prins de stapânirea catolica si târât la judecata. În fata celor care-l judecau, el a stat drept si fara frica, marturisind ca dreapta credinta a Bisericii Rasaritului este singura adevarata si mântuitoare. Pentru aceea, el nu va înceta sa arate unitilor ratacirea lor si sa-i îndemne sa se lase de ea. Pentru aceasta marturisire a dreptei credinte, cuviosul Visarion a fost aruncat în fioroasa temnita din Kufstein, în creierul muntilor tirolezi, unde dupa suferinte grele departe de lume, dar aproape de Cel care împarte cununile vietii celor vrednici, s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi se face pomenirea Cuviosului marturisitor Sofronie.

Cuviosul Sofronie se tragea din familia Popovici de la Cioara Sebesului. La botez i s-a dat numele de Stan, iar în calugarie numele de Sofronie. A sihastrit multa vreme în Tara Româneasca, iar în anul 1756 s-a întors la Cioara. unde râvna sa pustniceasca l-a mânat sa-si faca un mic schit în mijlocul codrului si sa tina acolo câtiva tineri la învatatura. Dar diavolul, care pururea cauta sa strice cele bune, l-a izgonit prin oameni rai din schitul sau, si l-a silit sa plece în straine locuri.

Dupa ce strabatu o mare parte din tinutul Sebesului si al Albei, îndemnând, cu multa râvna duhovniceasca, pe credinciosi sa nu se departeze de credinta dreptmaritoare, a suferit grea prigoana din partea papistasilor, care l-au aruncat în temnita grea din Bobâlna. Dar Domnul, care a scapat pe Petru din lanturi, l-a slobozit si pe cuviosul Sau Sofronie. Doua luni a stat cuviosul în tinutul Zarandului si apoi s-a îndreptat spre Muntii Apuseni, ca sa faca din crestele lor cetate nebiruita dreptei credinte.

Neputându-l abate de la calea cea dreapta, papistasii l-au prins din nou si l-au aruncat în temnita din Abrud. Dar Dumnezeul puterilor l-a izbavit iarasi din temnita. De acum, credinciosii n-au mai vrut sa-l paraseasca, ci, ca pe Domnul Hristos odinioara, îl însoteau pururea câte 12 barbati tematori de Dumnezeu, ca niste apostoli înflacarati.

În ziua a patrusprezecea a lunii februarie din anul 1761, cuviosul Sofronie a tinut "Marele sobor" din cetatea Balgradului (Alba Iulia). Cu cuvinte lipsite de mestesug, dar pline de dulce mângâiere, a cerut, la acel sobor, cuviosul Sofronie, în numele poporului român, vladica pe seama drept-credinciosilor din Ardeal. Bunul Dumnezeu i-a ascultat glasul si a înmuiat inima stapânitorilor care au îngaduit ca românii sa aiba vladica dupa rânduiala Bisericii Ortodoxe de Rasarit. Iar atunci când, cu voia lui Dumnezeu, a fost rânduit ca episcop ortodox al Ardealului Dionisie Novacovici, cuviosul Sofronie, socotindu-si împlinit lucrul sau, a plecat la sfânta mânastire a Argesului, unde s-a savârsit în pace, mutându-se în locasurile ceresti.

Tot în aceasta zi pomenirea Sfântului Mucenic Oprea.

Acest marturisitor al dreptei credinte s-a nascut în Salistea Sibiului, pe vremea împaratesei Maria Tereza (1740-1780). Era plugar, si împreuna cu sotia si copiii lui, ducea o viata de buna cucernicie si placuta lui Dumnezeu.

Pe vremea aceea, semeata împarateasa multa silnicie facea credinciosilor de sub stapânirea ei, ca sa-i rupa de la Legea Rasaritului si sa-i plece unirii cu Roma. Le rapea bisericile, pe preoti îi izgonea, pe cei care nu se clatinau de la dreapta credinta si nu se plecau Romei, îi lovea cu biruri si poveri si umplea temnitele cu ei.

În amaraciunea lor, românii se rugau fierbinte lui Dumnezeu sa nu-i lase sa piara cu totul. Si Dumnezeu si-a plecat urechea cu mila si a ridicat pe Oprea din Saliste, barbat drept si inimos, sa le fie aparator în cumplita lor primejdie.

Si evlaviosul Oprea porni cu încredere la lupta pentru apararea dreptei credinte. Mai întâi îsi întari sufletul cu post si rugaciune, cu binecuvântarile preotilor izgoniti de la sfintele lor altare si cu bunele povete de la batrânii întelepti. Apoi cauta, prin muntii si vaile salistene, gloatele drept-credinciosilor, pretutindeni îmbarbatând pe cei ce patimeau, mângâind pe cei ce suspinau, si sprijinind pe cei ce se clatinau.

Când se înfatisa înaintea capeteniei de la cârma tarii si-i ceru oprirea prigoanelor si sloboda marturisire a dreptei credinte, capetenia îl mustra ca pe un razvratit si-l ameninta cu temnita si moartea, daca nu se pleaca unirii cu Roma.

Vazând aceasta neomenie, în toamna anului 1748, evlaviosul Oprea merse la Viena sa se plânga împaratesei si sa-i ceara libertate pentru Legea Rasaritului, aratând ca unirea cu Roma s-a facut atât de ascuns, încât nici preotii n-au stiut ce este. Împarateasa, cu viclenie i-a spus ca i-a ascultat plângerea, dar în ascuns a dat porunca pentru si mai mari prigoane, iar Oprea sa fie întemnitat de îndata ce va sosi în Ardeal. Prin vrerea lui Dumnezeu, aflând de aceasta ticalosie, evlaviosul Oprea a ramas în Banat ca cioban la oi. Dar, dupa putin timp, înainte de Sfintele Pasti din anul 1752, evlaviosul Oprea nemaiputând rabda suferintele drept-credinciosilor, merse iarasi la Viena si ceru împaratesei oprirea prigoanelor si încheia jalba: "sau vladica de legea noastra, sau drum slobod sa plecam din tara". Împarateasa porunci ca fericitul Oprea sa fie prins si osândit la temnita pe viata în cetatea Kufstein din Tirol. Pe fericitul Oprea l-a asteptat vreme îndelungata sotia sa Stana, stând la usa bisericii, îmbrobodita în negru, plângând si cerând mila ca sa-si poata creste copiii. Dar el n-a mai venit, împodobindu-se în temnita cu cununa nepieritoare a sfintilor mucenici.

RUGACIUNE CATRE SFINTII IERARHI
IOREST SI SAVA AI ARDEALULUI
SI SFINTII MARTURISITORI
VISARION, SOFRONIE SI OPREA
CE S-A ROSTIT LA SLUJBA CANONIZARII

Cu inima smerita si cu grai de lauda cutezam a preamari astazi pe Hristos, Cel ce v-a aratat pe voi, preafericiti marturisitori ai dreptei credinte, slava Bisericii noastre! Si început cinstirii voastre de obste fâcând, ne plecam genunchii cu umilinta si negraita dragoste si rugaciune înaltam voua, celor ce ati pus mai presus de toate cele vremelmce, credinta cea dreptmaritoare; caci voi, o, bunilor ierarhi ai Ardealului, Iorest si Sava, traitori ai smereniei calugaresti si partasi ai darurilor ceresti, ati îndurat chinuri de moarte pentru apararea Legii noastre stramosesti si a poporului dreptcredincios; iar tu, cuvioase Visarioane, prealuminate, te-ai coborât ca un arhanghel cu glas de trâmbita dumnezeiasca în mijlocul credinciosilor, întarindu-i în dreapta credinta si viata ta ti-ai dat pentru Hristos; si turma cea dreptcredincioasa din Ardeal pe caile mântuirii si îndrumând Biserica lui Hristos la biruinta; iar tu, Oprea, cel prea osârduitor, iubind mai mult Legea neschimbata a lui Hristos decât pe ai tai si decât însasi viata ta, sufletul ti-ai pus pentru dreapta credinta.

De aceea, voi toti care ati odraslit din coapsele Bisericii dreptslavitoare din Ardeal si care acum va bucurati de slava mucenicilor si a marturisitorilor lui Hristos, primiti rugaciunea noastra si mijlociti pentru noi înaintea Bunului si Milostivului Dumnezeu, Celui în Treime preamarit. Ocrotiti, cu rugaciunile voastre, turma cea dreptslavitoare, care va cinsteste ca pe niste stâlpi neclintiti ai dreptei credinte. Rugati-va Domnului ca sa întareasca dragostea si unitatea de credinta dintre frati, sa reverse harul pacii în inima tuturor, sa fereasca turma dreptcredinciosilor de toata reaua întâmplare, ca într-un glas si într-un suflet sa preamarim pe Cel ce este Datatorul tuturor darurilor si Mântuitorul nostru. Priveghiati si va rugati pentru noi, ca izbaviti fiind, prin mijlocirile voastre, de cursele celui rau, sa ducem lupta cea buna a mântuirii, în toate clipele vietii noastre si sa fim neclatinati întru dreapta credinta a mosilor si stramosilor nostri.

Bucurându-va de dumnezeiasca marire întru care v-ati înaltat si rugându-ne voua ca sa fiti mijlocitori înaintea tronului Celui de sus, preamarim pentru toate pe Tatal, pe Fiul si pe Sfântul Duh, zicând: Slava Tie Dumnezeule, Cel mare si minunat întru sfintii Tai. Amin!

Tot în aceasta zi, se face si pomenirea Sfintilor preoti Marturisitori Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales.

Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, din rândul preotilor si al credinciosilor ortodocsi români din Transilvania s-au ridicat numerosi aparatori ai dreptei credinte în fata încercarilor autoritatilor habsburgice de a-i înstraina de "Legea stramoseasca".

Între ei s-au numarat si preotii Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales, sate care tineau pe atunci de "scaunul" Saliste. Primul dintre ei a fost hirotonit la Bucuresti de Mitropolitul Neofit al Tarii Românesti, prin anul 1746. Ridicându-se împotriva uniatiei, a fost prins si întemnitat la Sibiu, unde a patimit timp de 17 luni. A fost eliberat din închisoare cu conditia de a nu mai savârsi cele ale preotiei, si a trai si a munci ca un simplu taran. În 1752 a fost delegat, alaturi de credinciosul Oprea Nicolae din Saliste, sa plece la Viena, pentru a prezenta împaratesei Maria Tereza plângerea credinciosilor din partile de sud ale Transilvaniei (Fagaras, Sibiu, Sebes si Orastie), prin care cereau drepturi pe seama Bisericii Ortodoxe. Au fost primiti de împarateasa, dar în loc sa li se dea un raspuns la plângerile lor, au fost aruncati în fioroasa închisoare Kufstein, din Muntii Tirolului.

În anii care au urmat, reprezentantii clerului si ai credinciosilor din Transilvania au cerut în mai multe rânduri autoritatilor habsburgice sa elibereze pe cei doi captivi. La 24 iulie 1784, Stana, sotia lui Oprea, ruga pe împaratul Iosif al II-lea sa-l elibereze dupa o robie de 32 de ani. Conducerea închisorii raporta ca nu se mai stie nimic despre el. Înseamna ca amândoi si-au sfârsit zilele în temnita de la Kufstein, jertfindu-si viata pentru credinta ortodoxa, câstigând însa cununile muceniciei.

Preotul Ioan din Gales a fost hirotonit la Bucuresti sau la Râmnic, în lipsa unui episcop ortodox în Transilvania. S-a numarat printre cei mai îndrazneti aparatori ai credintei ortodoxe, în fata oricaror încercari ale autoritatilor habsburgice de a impune o alta credinta. În anul 1756 a fost arestat si dus în lanturi la Sibiu. Împarateasa Maria Tereza a dat ordin sa fie dus în închisoarea cetatii Deva, urmând sa fie retinut acolo pâna la moarte. Dar spre sfârsitul anului urmator, a fost dus sub aspra paza militara la închisoarea de la Graz, în Austria. Un cronicar brasovean - Radu Duma - scria ca în anul 1776 câtiva negustori din Brasov l-au cercetat în închisoare, marturisindu-le ca mai bine va muri acolo, decât sa-si lase credinta stramoseasca".

Mai târziu a fost mutat în închisoarea de la Kufstein, unde îsi sfârsisera viata si alti marturisitori si mucenici ai Ortodoxiei transilvane. În 1780 un alt întemnitat de aici, sârbul Ghenadie Vasici, a reusit sa trimita o scrisoare tarinei Ecaterina a II-a si Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, prin care ruga sa se intervina pentru eliberarea lui. Între altele, scria: Aici în fortareata este si un preot român din Transilvania, cu numele Ioan, care patimeste în robie de 24 de ani pentru credinta ortodoxa". Acesta era preotul Ioan din Gales, cel întemnitat în 1756, deci cu 24 de ani în urma.

Pentru marturia lor ortodoxa si moartea lor martirica, Sfintii Preoti Martiri Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel, sunt cinstiti ca sfinti de catre obstea credinciosilor de pretutindeni si mai cu seama de cei din Transilvania, din mijlocul carora s-au ridicat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

sursa: www.calendar-ortodox.ro